marți, 29 mai 2012

Atunci când ţi-e dor...





Dorul doare. E ca şi cum rămâi fără aer preţ de prea multe secunde. Dorul doare încet. Şi intens. Te face să simţi. Şi se declanşează atât de subit, de parşiv, de crud. Adulmeci un fir de parfum, o aromă, auzi o frântură de melodie, vezi o poză, un carusel, o carte, auzi un nume. Iar asta îţi dă peste cap clipa. Iar amintirile curg şi se amestecă nebun ca un uragan furios. Şi te îneacă, te sufocă, te lasă vlăguit şi fără putere.

Miroase a magiun proaspăt şi a miez de nucă. Şi apare o mămăiţă cu păr alb şi mâini aspre, dar aşa de calde, aşa de bune. Mâini care au oblojit bube în genunchii unei fetiţe care a căzut cu bicicleta pe pietriş. Şi care au mângâiat somnul ei, pictat cu căţei şi desene animate. Şi atunci îţi aminteşti. Şi ţi-e dor. Şi n-ai ce face. Spui doar: „Săru’mâna, mămăiţă. Sper că eşti bine”.

Şi apoi vezi o poză. Nu mai e al tău. Şi nici măcar nu-l mai iubeşti. Dar ţi-ar plăcea să opreşti timpul, şi lumea, şi soarele să stea în loc. Şi să v-aşezaţi pe-o bancă. Şi să staţi aşa, în tăcere, ore..şi ore. Şi apoi să-l întrebi: „Ce mai faci? Cum eşti?”. Şi să-ţi spună doar atât. „Sunt bine. Dar tu? ”. Şi nimeni să nu ştie vreodată.

Ţi-e dor. Poate de ani de zile. Dar eşti prea mândru să îţi recunoşti asta. A fost cândva prietenul tău cel mai bun. Mâncaţi covrigi şi ciocolată cu rom cu banii furaţi de la fraţii mai mici din puşculiţe. Şi aţi avut pojar în acelaşi timp. Şi vă leagă „Hoţii şi vardiştii”, trasul cu cornetul cu bold, Maria din clasa a III-a, şi guma Action Man. Dar acum vă despart oamenii, orgoliile şi frica. Sună-l. Spune-i că-ţi lipseşte. Aşteaptă de prea mult timp...

Ţi-e dor de acasă. Ţi-e dor de tata care te mângâie mereu pe creştet, iar atunci când o face, simţi că ai iar 5 ani. Ţi-e dor de mama care...ce cuvinte pot descrie mai bine lumina infinită din ochii ei atunci când te vede? Şi fericirea din glas? Ţi-e dor de perna ta, care miroase a somn şi a vise, de străzile copilăriei, de cărţile dragi care ţi-au fost porţi de evadare de atâtea ori, de casetofonul cu luminiţe colorate, de ceasul auriu şi mare din perete, de bibeloul cu pescarul asiatic, de mileuri, de plăcinta cu mere, de penar, de echer, de stiloul cu rezerve, de gulerul croşetat, de uniforma apretată, de profesori, de salam cu pâine, de păpuşa Barbie. De copilărie.

Dar de tine ţi-e dor vreodată? De tine bun, optimist, zâmbitor, fericit. De tine în momentele în care nu urăşti, nu invidiezi, nu răneşti. Când nu îţi faci iubita să plângă. Când nu îţi jigneşti iubitul. De tine când radiezi şi împărtăşeti dragoste necondiţionată. Fă-ţi timp să te regăseşti.

Ştii ce? Mi-e dor de tine. Ce bine că te văd mâine.
.................................................................................

Cu drag,

d.

PS. Laura, mă bucur că-mi citeşti blogul. Ştii tu cine J 



duminică, 20 mai 2012

Cum stai cu invidia? Cam bine, cred.




Nu iubirea, şi nici ura - nu sunt cele mai puternice sentimente din lume. Ci invidia. Acest colos emoţional care roade ca un şmirghel, care fură energie şi difuzează răutate. Când te invidiază necunoscuţii, te doare fix în plăcintă. Nasol şi dureros este atunci când aia dragi ţie încep să fie infestaţi cu această boală grea, a invidiei.

De ce, soro? Ai mâncat cu mine din aceeaşi blidă, vorba aia, acum care ţi-e problema? De ce în loc de „bravo”, „felicitări”, „mă bucur pentru tine” sau tradiţionalul „ia d-aci un Like” o arzi dubios cu răutăţi, cu zâmbete schimonosite şi mâncat căcat? (Hai să-ţi dea mama o linguriţă, să papi încet, să nu te îneci!).

Aş vrea să zic „nu mă afectează, nu doare”. Dar sunt om, nu maşină de cusut, deci simt. Bine, asta până într-un punct, când o să devin ne-„simţitoare”. E o rezolutie buna pe 2012.

„Soro” asta e un apelativ generic. Mă refer la femei şi bărbaţi deopotrivă, la prieteni pe care i-am avut şi nu îi mai am, sau poate îi mai am, dar ei nu ştiu că i-am dat la spate, păstrez doar aparenţe.

Şi mă refer şi la oamenii din jurul tău, aştia care te invidiază cu program: dimineaţa, la prânz şi seara, dupa Capatos.

Ştiu ei cine eşti tu? Cât ai muncit pentru ceea ce ai? Ce ai îndurat? Dacă ai râs sau au plâns, dacă zâmbetul ala perfect de pe faţa ta e adevărat sau e la fel de fals ca Hermesu’ lu’ Tonciu?

Şi mai avem aici o categorie de micuţe şi micuţi invidioşi. EX-ii. Să trăiţi maică, cu ce gând pe la noi prin viaţă, again? Aveţi invitaţie?

Din moment ce vă aflaţi în ograda foştilor, frumos ar fi să rămâneţi la locul vostru. Şeeeezi domol, dragă, la loc comanda –prietene! Cu mulţumiri. (Ce vă mai place să vă băgaţi ca spirtu-n ochi!!! Ntz Ntz!)

PS. Şi acum iar o să se simtă avizaţi nişte muşterii şi vreo 3 domniţe. Anunţ: în povestea asta nu e vorba despre voi. Ştiu că v-aţi fi dorit! Poate data viitoare J

Iar la final, o sugestie: înlocuiţi invidia cu shaorma. O să avem mai mulţi obezi în lume, dar mai puţină răutate.

Cu drag,

D.
  

luni, 14 mai 2012

Pentru tipi. Mic îndreptar pentru descifrarea femeii.



Femeia e altă specie. Nu neapărat mai bună sau mai evoluată, ci doar distinctă faţă de orice există şi vieţuieşte pe planeta asta. Rasa noastră e specială şi minunată, dar ne strică vreo 2-3 chestii. Sau 4. Sau 5...000?!? Mda.

Când intrăm într-o relaţie, ar trebui să avem în băgăjel, pe lângă rujuleţ, pantofiori şi parfumel, un ghid. De vreo 600 de pagini, cu scris mărunt, cu coperţi roşii şi cu un titlu de neam prost: „Îndreptar pentru buna mea utilizare şi înţelegere, cum să mă iubeşti, suporţi şi răsfeţi toată vieţişoara ta”. Şi să-l facem cadou iubitului încă din primele zile, alături de urarea: „Nu ştii în ce te-ai băgat! Succes!”.

Aşadar, în linii mari, iată ce ar trebui să cuprindă. Să spicuim oleacă!

„Iubi, ţi se pare că m-am îngrăşaaat?”

Traducere:
Vai de mama ta şi de tot neamul tău dacă îndrăzneşti să cârâi următoarele răspunsuri: „un pic”, „da”, „pe la burtă”, „aşa mi s-a părut şi mie”. La acest gen de întrebare, femeia vrea să audă un singur lucru: "Ce-ai iubito?!? Eşti super sexy, lasă prostiile astea!"

Baftă, tati!

„N-am nimic. Nu sunt supărată”

Traducere:
E cel mai rău răspuns posibil, de la Adam şi Eva încoace. Dacă auzi asta, stai pe un butoi cu pulbere. Nu doar că e supărată, e gata să erupă ca Etna, deci maaare grijă! În această situaţie, cel mai bine e să taci, să o iei în braţe, să o săruţi. O să te respingă, tu te faci că nu observi. O mai pupi o dată. În situaţia asta, bine ar fi să scoţi din piatră seacă o prăjitură, o ciocolată, o măslină. Sau să-i laşi carduţu pe noptieră. Ştie ea ce să facă cu el.

„Ce zici, îţi place prietena mea Cristina? E bună, nu?”

Traducere:
Întrebare capcaaaaană! Să nu te bucuri ca prostu’ că gagică-ta e altfel şi poţi să vorbeşti cu ea orice. Dacă ai apucat să răspunzi „daaa, e super mişto tipa” şi să afişezi şi-un rictus de mascul în călduri, te aşteaptă 7 ani apocaliptici. Varianta corectă este: „cine mă, nasoala aia? Tu nu ai văzut ce paranteze are? Hai mă iubito, lasă-mă cu d-astea”. Ta-naaaaam!

„A, da, e în regulă să ieşim şi cu prietenii tăi de aniversarea noastră!”

Traducere:
Prietene, ai făcut-o lată. Ai vrut să fii zmeu şi să îţi împaci şi iubita şi prietenii şi să ieşiţi în oraş, beleaua e că ciuciu sex când ajungeţi acasă. S-a supărat, e clar. Şi vrei să-ţi spun că-şi cumpărase lenjerie de la Victoria?

 „Nu ştiu, facem cum vrei tu

Traducere:
Eşti un idiot, ştii prea bine că nu voiam să facem aşa şi eu îmi doream cu totul altceva, acum lasă, e clar că nu mă cunoşti, că nu mă respecţi, că nu mă iubeşti. S-a terminat. Morala: faci întotdeauna ca femeia. Dacă iese bine, o lauzi. Dacă iese nasol, e vina ta. Întotdeauna vina ta.

To be continued...

Cu drag,
d