vineri, 28 decembrie 2012

În 2012 am învăţat. Tu?



E sfârşit de an. Şi devenim nostalgici şi siropoşi, stări accentuate şi de perioada frumoasă a Crăciunului ce tocmai a trecut. Şi stăm şi reflectăm, asemeni Gânditorului din Hamangia. Ce-am realizat în 2012? Ce-am iubit? Cât am suferit? Câţi bani am tocat aiurea, cât am investit, cât mai avem? Avem regrete? Amintiri fabuloase? Dureri, înfrângeri? Ce-am pierdut şi cu ce-am rămas? Ce urmează acum?

Pentru mine, 2012 a fost un an al minunilor. A fost anul în care Dumnezeu m-a îmbrăţişat cu dragoste, dar m-a şi urecheat de vreo 2 ori, aşa, părinteşte. 2012 e anul în care am înţeles că unii oameni pleacă din viaţa ta ca să lase locul altora care îl merită cu adevărat. Am înţeles că niciun vis nu-i prea îndrăzneţ, că tot ce îţi doreşti se poate îndeplini. Ştiu că sună ca un clişeu obosit, dar e atât de adevărat! Mi-am dorit din inimă ceva, cam vreo 10 ani aşa. Clipă de clipă. Şi azi am. Şi e incredibil.

Am învăţat că prietenii adevăraţi rămân, chiar dacă locuiesc în celălalt capăt al lumii. Şi că unii n-au fost niciodată. Mi-am dat seama că şi oamenii bogaţi plâng, iar fericirea n-are nicio legătură cu milioanele de euro din conturi.  Anul asta am învăţat că şi femeile frumoase sunt părăsite, iar alea mai puţin decorative se mărită cu nişte tipi demni de coperta GQ.

Anul ce tocmai se încheie mi-a adus clipe savuroase de fericire, dar şi momente de disperare, toate într-un tango pasional. În 2012 am luat Claritine, Voltaren şi Metoclopramid, am mâncat cele mai bune scoici din lume la un restaurant din Braşov, am făcut sandwichuri cu „de toate” pentru Adriana şi am respirat aerul proaspăt irlandez, am sărit în valurile pufoase de la Mediterana şi am râs cu sufletul. Tot acum am realizat că există o legătură specială între surori, şi că mama şi tata sunt cei mai iubiţi dintre pământeni.

În noiembrie, Charlie a plecat în Paradisul Apelor.

În 2012, Andreea a avut grijă să am şosetele cu Hello Kitty mereu în picioare, ca să nu răcesc. Şi tot ea m-a ghidat, m-a ajutat, a fost acolo când eram doar o „veveriţă” speriată. Şi îi mulţumesc.

Tot anul asta am învăţat să mulţumesc Domnului pentru căţei, somn, A, şi eclerul cu cafea de la Chocolat.

În 2012, am învăţat că dragostea nu se povesteşte, se trăieşte.

Tu ce ai făcut în 2012?

Dragii şi dragele mele (chiar şi voi, micuţe invidioase „ecşi” curioşi, băgători în seamă şi personaje-degeaba) vă doresc să nu regretaţi nimic din 2012, să iubiţi şi să iertaţi, să vă preocupaţi mai mult de sufletele voastre şi mai puţin de vieţile altora. Iar 2013 să fie frumos, pudrat cu sănătate, praf de zâne şi inimioare.

Cu drag,

D

vineri, 21 decembrie 2012

Viata ca un cozonac




Viaţa asta e un mozaic de zile fabuloase şi zile de căcat. Într-o miercuri toate îţi merg bine, prinzi verde la semafoare, iei biscuiţi la promoţie, faci o învârteală şi-ţi ies şi ţie 30j de ron, mănânci o ciorbă de perişoare ca la mama acasă, primeşti un mesaj de la iubit sau iubită care-ţi taie răsuflarea şi-ţi face inima să bată ca la cursele de cai (chiar dacă textul constă în 5 cuvinte scurte. Alea înseamă tot), faci o treabă bună la muncă şi te laudă poama acră de şef, în faţa colegilor.

Dar vine o zi de joi de-ţi vine să-ţi legi de gât Statuia Libertăţii, Ateneul şi vreo 2 căruţe şi să te arunci în gârlă (pentru că e apa mică şi vrei doar să faci impresie, nu să mori ca prostu’). Pentru că toate lucrurile merg anapoda, totul e gri, e urât, e trist, e dramatic, banii n-ajung, afară e ger, omătu’ e mare, covrigii n-au mac destul, iubitul nu sună, iubita o arde suspect de vreo 2 săptămâni, te doare un deget, te supără şalele, ai vârsat cafea pe cea mai frumoasă bluză şi Moş Crăciun nu există. Asta e cel mai grav.

Pentru că aşa e viaţa asta, parcă-i un cozonac d-ala gras şi aburind de care ţi-e poftă, dar în care deseori găseşti coji de nucă de-ţi rupi măselele şi bombăni d-alea cu neamuri, în timp ce-ţi masezi energic falca. Mai stai câteva minute şi mai iei o îmbucătură. Cu frică aşa, dar merită! Ai nimerit-o bine, iar coca aia fragedă cu nucă e delicioasă ca zilele bune!

Noroc că zilele bune se împletesc cu alea nasoale, şi uneori, doar uneori, Doamne Doamne pune la super-ofertă mai multe zile marfă. Şi atunci simţim şi noi fericirea. Şi taaaaaare bine mai e!  

În ceea ce mă priveşte, am diplomă la avansaţi, sunt campioană când vine vorba de paharul vieţii. Chiar dacă el e 90% plin, eu tot gol îl văd. Sunt pretenţioasă, perfecţionistă, puţin cialapa. Probabil e cazul să-mi schimb lentilele de contact.

La tine cum e? Eşti optimist din ala incurabil sau un bacovian modern?

Cu dragoste,

D.

miercuri, 19 decembrie 2012

dianacuvanilie is back. Me too.




Ce faceti, zânuţilor? Vă pupă Daiana! După cum observaţi, am lipsit vreo 2 luni de pe blog. Motivat. Dar nu am stat degeaba. M-am ocupat de o rebranduire a conceptului dianacuvanilie, dar şi a mea ca om. M-am demontat şi m-am reconstruit în perioada asta, mi-am dat un restart, m-am regăsit, refăcut, reparat. Poate o să vă povestesc cândva, atunci când o sa ma apuce melancolia, starea zen, piticu’ roz.

Aşadar, blogul are imagine nouă. O prăjitură mai delicioasă ca prima, mai cremoasă, mai arătoasă, într-o nuanţă leşinător de girlie. Pentru că aşa am vrut! Na! Şiiiiii, noutatea cea mai noutate, are secţiuni – pentru că de acum o să scriu mai mult, mai vanilat, mai piperat, despre tot ce înseamnă modă, frumuseţe, bârfe, dar şi poveşti. Ale mele. Şi ale tale.

Sper să vă strângeţi cât mai mulţi aici. Să citiţi ce scriu şi să vă regăsiţi. Să vă bucuraţi de review-uri de produse (o să fac şi d-astea şi o să le spun pe şleau, fără lugulugu), să plângeţi ca tăntălicii când mă chinuie pe mine elucubraţiile despre dragoste, să fiţi fericiţi că mai e cineva la fel ca voi, să râdeţi la glumele mele stupide şi să vă enervaţi când vă daţi seama că scriu despre voi. (Mititico, ce-ai zice dacă nu mi-ai mai controla obsesiv pagina de Facebook de pe contul ala fake? Pupă mama fata!)

Acestea fiind puse, păşim împreună în 2013 în straie noi, roz ca bomboanele fondante. Vă aştept aici, pe dianacuvanilie. Ah, şi să aveţi un Crăciun perfect. Frumos ca voi!

Cu drag,

D

Scrie-mi aici!

dianascrie@gmail.com



My life is sweet as vanilla.