joi, 25 aprilie 2013

Despre Sinaia, vise şi Andra Manea.




M-am născut şi am crescut în Sinaia. Da, e oraşul ăla mic în care voi veneaţi cu familia în vacanţă, mâncaţi pe Furnica şi făceaţi poze în faţă la Peleş. Pentru mine e oraşul ăla mare, cu oameni frumoşi, cu colegiu de top, cereale scumpe la Seven Eleven, chiulit la Tulip, grădiniţă pe Aosta, Clubul Elevilor şi doamna Leo, balul Fanteziei la Casino, pâine bună şi proaspătă la Patibar, domnul Floricică şi supermarket la Codiţă. Pentru mine e acasă.

Sinaia are locuitori cât în două sectoare din Bucureşti, aşa că ne cam ştim între noi. Ţin minte că eram boboc la liceu, o fetiţă cu ochelari şi şapcă cu 7 dungi pe cozoroc (doar era originala!!! hahaha) care se uita fascinată la minunatele fete din clasa a 12-a. Erau înalte, sexy, purtau jeanşi mulaţi şi aveau părul buclat, adevărate zeiţe ce păşeau legănat  pe coridoarele liceului, unduindu-şi formele de femei tinere, pe când noi, amărâtele dintr-a 9-a, eram încă nişte adolescente pubere cu ţenişi şi jurnal cu lăcăţel. (Noi, astea din provincie, se pare că ne maturizăm mai greu!).

Şi era balul. BALUL. Adică acel B A L de final de clasa a 12-a, pe care noi, sinăienii, de ani de zile, îl numim Balul Fanteziei. Este o poveste ce se întâmplă acolo, v-ar plăcea tuturor, este un basm cu prinţi şi prinţese, un ritual ezoteric împlinit prin dans, este momentul pe care îl aştepţi de când intri la liceu, clipa iniţiatică ce marchează trecerea de la copilărie la maturitate. Şi eu eram a 9-a, cu invitaţie făcută rost „pe naşpa”, şi mă uitam cum defilau perechile de elevi la prezentare, ca mai apoi să plutească pe ritmuri spumoase de vals. Am văzut multe fete frumoase şi multe rochii spectaculoase, dar mi-a rămas în minte o fată. Blondă, cu părul lung, într-o rochie mulată aurie, cu sandale cu toc foarte înalt. Părea o starletă de la Hollywood, o divă preţioasă. „Cine-i fata aia?” am întrebat în şoaptă o colegă mai mare şi atotştiutoare. „ Pff, e Andra Manea mă, sora mai mare a lui Andrei Manea, tipul ăla drăguţ” mi-a zis ea cu emfază, mândră că ştie tot catastiful celor prezenţi.

Andra Manea. Da, chiar ea. THE make-up artist.



Lucrez de 7 ani în domeniul asta, însă nu am avut niciodată ocazia să o cunosc personal. Acum câteva luni am avut un shooting cu Andreea şi Cabral Ibacka, iar Andra era acolo, făcea parte din echipă. Am văzut-o şi m-am tot gândit: „să-i zic că sunt leşinată după stilul ei de a machia, că mi se pare cea mai tare, să fiu penibilă şi să-i povestesc că-i urmăresc cu interes munca de atâta timp, că apreciez pictorialele de beauty pe care le face, că...”. Şi i-am zis: „Bună, eu sunt din Sinaia”.

Andra Manea este un profesionist desăvârşit. Este un make-up artist extrem de talentat, cu un stil recognoscibil, este cea care le machiază pe Inna, Antonia şi toată gaşca de faimoase. A terminat Arhitectura, iar machiajele pe care le realizează sunt, din punctul meu de vedere, perfecte. Andra este o femeie frumoasă, ambiţioasă şi de un bun simţ ieşit din comun. Mi-am dat seama de asta în cele 7 ore petrecute împreună pe set.

Andra Manea este din Sinaia şi a crezut în visul ei. Şi mă bucur că visele noastre s-au intersectat.

DREAM BIG! Dacă visele tale nu te sperie, înseamnă că nu sunt suficient de îndrăzneţe! Crezi în tine, în ceea ce îţi doreşti şi nu te opri! Roagă-te la Dumnezeu şi făureşte-ţi destinul!

Cu drag,

d

vineri, 19 aprilie 2013

Plouă cu nesimţiţi. Să deschidem umbrela!





Dacă nesimţirea ar durea, multă lume ar urla din toţi rărunchii. Suntem un neam de nesimţiţi şi nesimţiţe. Punct.

De la bărbatul cărunt cu ceas Nardin din aeroport care intră în faţa ta la Check in, la angajaţii care nu salută femeile de serviciu, la gherţoii care aruncă ambalajele pe jos, direct din maşină, şi până la stimabilii însuraţi care complimentează gagici pe Facebook şi încearcă să le antureze chiar dacă la status tronează fabulosul Married. Şi cu children.

Nesimţirea e boală fără tratament. Cu un nesimţit original, căruia anii de acasă îi dau cu minus, nu te pune, că te face. Nesimţitul minte, înşală, face gesturi care te lasă interzis, toate cu seninătatea unui prunc şi prostia unei maşini de gunoi.

Pisicuţo, ce frumoasă eşti, ieşim la un suc săptămâna viitoare?”. Hoooold your horses, căpitan de plai! Nevasta dumitale ştie că ai ieşit la vănătoare de căprioare pe Net? Câtă nesimţire să zacă într-un astfel de exemplar? Ferească Dumnezeu!

Îmi pare rău, nu ştiu ce să zic. Nici nu mi-am dat seama când s-a întâmplat”. Asta e cea mai bună prietenă a ta care se scuză că s-a cuplat cu iubitul tău. Aham. Se numeşte Situaţie cu Risc Ridicat de Pocnit între Ochi.  Şi nesimţire ce atinge cote alarmante. Te pup, pa pa!

Să amintim şi de soţii care se culcă cu secretarele, cu partenerele soţiei de afaceri, cu asistenta nevestii sau bona copilului. Se numeşte nesimţirea prostului şi se tratează eficient cu divorţ. Doamnele pe care le cunosc şi au fost în această situaţie nefericită sunt astăzi femei realizate, strălucitoare, semn că succesul unei femei nu are nicio legătură cu bovina de lângă.

Dar ce părere aveţi de fostele şi foştii care se bagă în seamă cu partenerul vostru chiar după ani buni de la despărţire? Care le dau mesaje, îi sună, dau Like la poze şi le comentează statusurile pe Facebook de parcă voi nu aţi exista şi nu aţi vedea frumosul circ. Nesimţirea e mare! Frumos ar fi să îşi dea singuri Unfriend şi să demonstreze că n-au facultăţi degeaba. Că de la cei 7 ani de acasă se pare că au chiulit!



Nesimţiţi cu atestat sunt şi cei care copiază, fără remuşcări, ideile, stilul şi proiectele altora, iar apoi şi le însuşesc fără să stea pe gânduri. „Da, e ideea mea şi tot eu am realizat întreg conceptul!”. Hai, lasă-ne, că facem urticarie! Plagiatorii şi copiile xerox o să rămână mereu nişte imitaţii obosite, indiferent de cât de mult se străduiesc. Se vede, măi, se vede...

Şi or mai fi multe specii de nesimţiţi pentru că aştia se înmulţesc repede, dar tot ce ştiu e asta: mulţumesc mama şi tata că m-aţi învăţat să am bun simţ. Chiar dacă, de multe ori, în lumea asta cu valori inversate, nu mai e o calitate.

Cu drag,

d

marți, 16 aprilie 2013

Rochia perfectă. Şi Cristina Săvulescu.





În loc de intro

La prima vedere, par o nesuferită de nota 10. Ştiu asta şi mi-o asum. Live ţi se pare că-s puţin arogantă şi prea directă,iar  în poze nu zâmbesc şi am mai mereu o mină încruntată. De fapt şi de drept, lucrurile nu stau chiar aşa. Oamenii care mă cunosc şi îşi petrec lângă mine mult timp din viaţă pot confirma că n-oi fi eu cea mai cea, dar sunt simpatică măcar! Şi râd. Mă strâmb. Chicotesc şi mă „scălâmb”, spre amzamentul unora şi disperarea altora. Şi da, sunt directă. Pentru că nu-mi plac plimbările în jurul vişinului. Mă plictisesc.

CS

Dimineaţa pe la 11, am avut o întâlnire. Cu Cristina Săvulescu. Cine e Cristina Săvulescu? Asta m-am întrebat şi eu cu puţine zile în urmă, când, văzând la artista Morodan pe blog un pictorial demn de Vogue, mi-a atras atenţia o rochie. De un roşu vibrant, cu un croi ce părea ireal de bine executat. Şi-atunci am observat că deginerul e român, un nume de care, să-mi fie iertată ignoranţa, nu auzisem până atunci.

Şi am făcut ce mă pricep mai bine: m-am interesat cine e Cristina Săvulescu. La o căutare rudimentară pe Google, găsesc nişte poze cu o fiinţă ce respira senzualitate prin toţi pixelii, o femeie cu buze cărnoase, ochi verzi, care avea vreo 3000 de Like-uri la o poză. Plus informaţia că fusese iubita unui fotbalist celebru. Nu sunt genul care pune etichete, dar toate datele ecuaţiei indicau un singur lucru: încă o stea în constelaţia mondenă autohtonă care s-a culcat frumoasă şi s-a trezit designer. If you know what I mean. Şi totuşi...rochiile pareau sofisticate, site-ul de prezentare putea, fără probleme, să treacă drept unul de afară, iar video-ul campaniei...bulversant de bun. Ceva îmi dădea cu virgulă...

Am cunoscut-o pe Cristina Săvulescu. E frumoasă, într-adevăr, dar nu asta m-a dat pe spate. Ci faptul că fata e deşteaptă, independentă, talentată şi enervant de documentată la doar 23 de ani! Mi-a vorbit despre mătasea crepe de Chine, dantela Chantilly, despre tipare şi schiţe. Fac pariu că ştia şi de Dupioni dacă o întrebam. A terminat o şcoală de Arte şi şi-a ales angajaţii din echipă prin concurs. Are propriul ei bussines de la 17 ani şi n-a dus o viaţă de Barbie, aşa cum poate mulţi îşi închipuie. Vrea să fie cunoscută drept un profesionist în domeniu, iar creaţiile sale să fie mediatorul. După 3 ore de stat cu ea, am realizat că femeia Cristina Săvulescu e ca ciocolata neagră Vosges: impunătoare dar delicată, efervescentă şi calină, amară dar totuşi dulce, preţioasă. Ceva de care devii dependent.

Rochiile semnate de ea? Ah, rochiile!  Am probat vreo cinci creaţii şi m-am îndrăgostit de ele. Şi de mine. M-am redescoperit, mi-am observat atuurile fizice, m-am privit în oglindă şi m-am simţit o femeie sexy, puternică, seducătoare. E pentru prima oară când mi se întâmpla asta. 

Am mai probat în trecut rochiile unui tânăr aspirant la statutul de designer şi m-am simţit ca un borcan de gogonele. Punct.

Materialele sunt de lux, croiul frizează perfecţiunea, formele femeii sunt înţelese perfect de Cristina. Colecţia abundă în dantele fine, mătăsuri spumoase şi detalii-fetiş, un melanj neaşteptat, care intrigă. 





Cât despre accesoriile ortodoxe cu care şi-a înnobilat colecţia la shooting, prefer să nu comentez. Apreciez  ca şi formă de artă, însă nu pot să îmi dau acceptul în această asociere bolnăvicioasă. Cu toate că, având în vedere că „Princess malade” e numele colecţiei, mă gândesc că şi acest detaliu a fost atent gândit de Cristina, o chestie subliminală, decadentă, menită să contrarieze. Pentru că da, aşa e Cristina. A damn sexy wicked woman.



Cu drag,

d

sâmbătă, 13 aprilie 2013

La mine-n portfard. Produsele cosmetice pe care le iubesc.




M-am decis să vă scriu despre produsele mele cosmetice preferate. În 7 ani, am testat destul de multe şi, sinceră să fiu cu voi, am dat şi peste multe porcării. Creme scumpe pe care le-am folosit să-mi şterg cizmele de piele, pentru că pe faţă îmi provocau iritaţii sau alte chestii dubioase, mascara ce promitea gene de divă şi mă alegeam cu picioruşe de muscă beată la ochi, eyeliner care mă transforma într-un raton pentru că se amprenta şi muuulte altele. Dar da, am găsit şi produse minunate, unele de lux, altele de la firme accesibile, pe care vi le recomand cu drag. Le am, le folosesc zilnic şi n-aş renunţa la ele!

În ordinea numerelor de pe tricou, ta-na-nam, fondul de ten Rimmel London Wake ME UP. Are o textură cremoasă, fluidă, nu îmi creponează tenul şi are un aspect natural. Ca şi pont, eu îl aplic amestecat cu crema mea hidratantă de zi. Plus că are un preţ mişto.


Fardul de sprâncene Brow Powder Duo de la Anastasia Soare. L-am descoperit acum 3 ani şi nu l-am mai lăsat!





Politica mea: pantofi calumea, geantă de calitate, ruj Chanel – du-te să cucereşti lumea! Fă un efort şi cumpără-ţi un astfel de ruj, în ce nuanţă vrei tu. Merită!



Descoperirea recentă care m-a dat pe spate: eyelinerul automat Artistry Signature! E fabulos! Ador machiajul cu o linie finuţă pe pleoapă, a la Angelina Jolie, dar eu n-am răbdarea, pregătirea şi nici dexteritatea necesară să fac asta ca un profesionist! Şi mereu era un dezastru! Această inovaţie Artistry m-a cucerit efectiv. E atât de simplu să-mi trasez o linie perfectă şi, nu mi-a venit să cred, nu mi s-a pătat pleoapa! Nu curge, nu se lipeşte, se usucă imediat! E wow! Recomand!



Pudra bronzantă SLA Paris. Pentru că e organică şi e cool.



Pensulele MAC sunt indispensabile. Dacă eşti ca mine, adică nu extra talentată în arta machiajului dar te străduieşti să îţi faci un make up frumos, pensulele astea o să te ajute mult. Trust me!



Iiii, nou venit în marea mea familie aromată, parfumul Signorina by Ferragamo. Miroase a flori şi a primăvară, a vacanţă şi a iubire. E suav şi misterios, iar bărbatului de lângă tine îi va plăcea. SI-GUR!

La final dar nu pe ultimul loc, salvatorul zilelor în care părul tău e aiurea, iar tu prea obosită sau ocupată să îl aranjezi! Este un spray pudră care se aplică la rădăcina părului asta în cazul în care e prea tuflit şi are deja mici tendinţe de îngrăşare. Adică daca eşti coafată ca o prinţesă, nu ţi-ai spălat părul de 2 zile, buclele arată încă bine dar rădăcinile nu prea. Aplici Dry Shampoo de la Label M şi gata! Magie! Vedetele îl au în geantă mereu şi în folosesc zilnic. Ştiu asta de la ele.

PS. Asta nu înseamnă să stai 7 zile fără să te speli.



Sper să vă fie de folos ce aţi citit! Nu ezitaţi să mă întrebaţi dacă vreţi să ştiţi ceva suplimentar, iar eu o să revin cu astfel de postări de beauty. Mă gândesc că ajută!

Cu drag,

d

marți, 9 aprilie 2013

Ascultă-ţi intuiţia. Mereu.




Acum când mă prinde lumea la discuţie, live, pe facebook, la telefon sau oriunde, nu mă mai întreabă nimeni de sănătate, toată lumea zice „dar pe blog când mai scrii?!?”. E amuzant şi, totodată, motivant.

Azi v-aş fi scris despre hateri. Am şi eu câţiva clienţi la poartă, i-am obţinut absolut gratuit, nu mă întrebaţi cum că nu ştiu, dar n-o să scriu despre ei. Consider că nu merită nici măcar atât, îmi obosesc tastatura degeaba. În plus, tocmai ce spuneam că trebuie să fim mai buni. Şi cu 5 secunde mai deştepţi. Indiferenţa doare ca biciul peste ochi, iar mesajul meu e simplu: „Îmi pare rău, nu ştiu cine sunteţi, iar tata m-a învăţat să nu bag în seamă necunoscuţii. Auf Wiedersehen!”.

Aşadar, schimbare de subiect. Oamenii greşiti din viaţa noastră.

Uită-te puţin în trecutul tău. Fă un exerciţiu simplu de imaginaţie, ia un taxi şi plimbă-te în ultimii 10 ani din viaţa ta. Amintiri frumoase, chicoteli, baloane colorate, gălăgie, lacrimi, prăjituri, vacanţe, stres la birou, primul „te iubesc” pe bune, cină romantică, maşină în service, schimbări radicale în carieră, eşecuri, drame, clipe d-alea de Mastercard, lasagna cu spanac, plimbare cu ATV-ul, tatuaj, lecţie de canto, căţelul primit cadou, poate copil, poate nuntă, poate un eveniment prea trist să fie menţionat. Şi un om greşit.

Da, un om greşit. Care a fost în viaţa ta o perioadă scurtă, poate lungă. Poate o prietenă, un amic,  poate un partener de afaceri, un camarad cu care mergeai la sală, un iubit sau iubită. Generic spus „iubit”. Că nu l-ai iubit. Aşa te-ai păcălit, dar ai ştiut mereu că e aiurea. Greşit. Nu. Niciodată. Deloc.

Au americanii o vorbă mişto: trust your gut. Dacă traduc mot a mot sună ca la abator, aşă că prefer varianta metaforică: încrede-te în instinctul tău! O, da.



Momentul ăla inexplicabil, când cunoşti un om şi ştii din secunda 2 că nu e bun pentru tine. Că relaţia, indiferent de natura ei, o să sfârşească prost, că n-ai nicio legătură cu persoana respectivă şi niciun viitor. Şi, totuşi, te bagi. Uneori din singurătate, alteori din frustrare şi frică, uneori de prost.

Cele mai grave sunt relaţiile cică „de iubire”. Stai lângă un om pentru că vrei să uiţi pe altul, stai pentru că proiectezi în el nişte calităţi pe care ţi le doreşti (el nu are nici măcar 1% din ce plăsmuieşti tu!), rămâi în relaţie pentru că alta n-ai, iar singurătatea doare, stai cu un om greşit pentru că nu te preţuieşti şi crezi că altul mai bun nu meriţi.

Când accepţi în viaţa ta un om greşit comiţi o mare nedreptate faţă de tine. Refuzi să îţi asculţi instinctul, conştiinţa, te supui de bunăvoie unui procedeu maladiv, care va avea repercursiuni pe viitor. Scapă de oamenii gresiţi din viaţa ta. Renunţă la legături bolnăvicioase de prietenie, la relaţiile în care te minţi singur. Fii sincer! Fii sinceră!

Nu ai nevoie de acei oameni. Ce e pentru tine greşit, poate pentru altcineva va fi perfect.

Let it go.

Cu drag,

d

marți, 2 aprilie 2013

Hai să fim răi! Ah, suntem deja.




Aud foarte des replica asta: „De ce nu scrii mai des?”. Aş vrea. Mi-ar plăcea. Doar că şi eu, ca voi toţi, sunt ocupată. Uneori foarte ocupată. Alteori obosită şi lipsită de chef. De exemplu, acum e ora 1, dar o să programez postarea pentru mâine, la o oră decentă. Mulţi dintre voi dorm deja, eu nu. Aş vrea şi aş putea, dar stau trează pentru că vreau să ne întâlnim. Virtual. Vreau să vă mai povestesc una alta. Din viaţa mea, din auzite, de prin târg, din lumea mondenă, de la oameni simpli şi de la celebrităţi.

Azi vă spun o concluzie. Am ajuns la ea la finalul acestei zilei, la finalul săptămânii trecute, acum 2 luni, acum 6 ani şi în momentul în care s-a scurs minutul acesta. Suntem răi. O, da! Noi, oamenii, suntem răi, foarte răi, ai naibii de răi.

Script 1. Angelica are geantă Mulberry."Cine ştie cum a obţinut-o şi ce vânătăi o avea în genunchi! O târfă ordinară, bleah."

Script 2. Angelica are geantă Mulberry. "O parvenită, o cretină, îi cumpără taică-su ce îi pofteşte inimă, iar ea...o poamă, cutreieră cafenelele."

Script 3. Angelica are geantă Mulberry. "O săracă, o amărâtă, a muncit şi ea 5 ani să-şi cumpere geanta aia, alta nu are. A pus salariu peste salariu să-şi ia un item calumea. Hahaha!"

Script 4. Angelica are geantă Mulberry. "Băi cât e asta de proastă, umblă cu fake-ul ala ordinar, nu are şi ea bani să-şi ia una reală, piţipoanca lumii!"

Script 5. Angelica nu are geantă Mulberry. "Uite-o şi p-asta cu geanta ei no name. Ce ţărancă, hai de lângă ea, nu e de rangul nostru!"

Concluzia: indiferent de cum eşti, ce job ai, cum îl cheamă pe tac-tu, câţi bani ai sau nu în cont, ce ştii să faci, ce şcoli ai urmat... eşti bârfit. Invidiat. Batjocorit. Înjurat. Scuipat. Hulit. Minţit. Fraierit. Păcălit. Luat de prost. Înşelat. Trădat. Ironizat. Pentru că da, e mult mai uşor să fii rău decât bun, e mult mai simplu să distrugi decât să construieşti, să răneşti un suflet decât să-l pansezi.



Am fost rea. Şi sunt. Răspund cu aceeaşi monedă pentru că, din păcate, încă nu sunt suficient de înţeleaptă, iniţiată, iubitoare de oameni şi ascultătoare de Dumnezeu să parez un pumn cu un zâmbet. Nu ştiu să preschimb mânia şi răutatea în lumină şi dragoste. Nu încă, dar învăţ. Fac cursuri intensive pentru asta.

Iar ca să pot practica ceea ce învăţ, te-aş ruga să fii mai bun. Tu, cel ce citeşti. Să facem la fel. În doi e mereu mai uşor.

Cu drag,

d