marți, 30 iulie 2013

Vreau să ne vedem! Mergem împreună la o înghetaţă la Venchi?




M-am tot gândit cum să fac să vă întâlnesc. Măcar pe câţiva. Şi mi-a venit o idee!

Aşadar, pe 4 dintre voi, vă invit să savurăm împreună cea mai delicioasă îngheţată din Bucureşti. La Venchi.

Cu vanilie, pepene galben, fistic şi ce ne-o mai pofti inima. Pentru că la gelateria Venchi găsim o miriadă de sortimente fabuloase, cu care să ne răsfăţam papilele gustative.

Cum facem? Păi voi îmi lăsaţi un comentariu, pe Facebook sau blog, şi îmi spuneţi de ce v-aţi dori să ne vedem! Şi un Like şi Share la postare, ca să ajutăm răspândirea veştii! Peste două săptămâni vă anunţ dacă aţi câştigat the vanilla date with me!



Vă promit câteva ore de distracţie, înnobilate cu cea mai glam&fab îngetaţă de la Venchi şi poze, multe poze!

Abiaaaaa aştept să ne vedem!

Cu drag,

d

vineri, 19 iulie 2013

Salut! Ce faci? Vrei să te măriţi cu mine?



Isterie, panică şi lacrimi. Pe sistemul „io cu cine mă mărit?!?”, femeile din ziua de astăzi sunt în mare criză. De parcă nu era suficientă aia financiară, acum trebuie să ne descurcăm cumva şi cu criza măritişului, care-i parcă mai severă ca ailaltă.

Când eram mai mică, mi-a zis mama o vorbă mare: „Nu te grăbi, mamă, să te măriţi, că îi zice „căsnicie” de la caznă. Altfel îi zicea fericire.” Şi-am băgat repede un dicţionar, să mă dumiresc: CÁZNĂ, cazne, s. f. 1. Tortură, supliciu, chin. 2. Asuprire, împilare, nedreptate. 3. Străduință, osteneală, trudă. ‘Ai de capul meu!

Nu mănânc pufarine aici, m-a pocnit şi pe mine acum vreo 2 ani, parcă o luasem razna, visam rochie fronsată din dantelă fină, dulceţuri, un inorog călare pe prinţ, pardon, invers, cupidoni cu săgeţi înmuiate în nectarul iubirii şi alte detalii de basm. Şi cum pluteam eu aşa, în lumea viselor, am început să aud în jurul meu pledoarii de jale de la femei măritate. Măritate-de-puţin-timp şi măritate-de-când-lumea-şi-pământul. Dar jălaniile lor sunau la fel, parcă erau plăci de vinil bocitoare, şi toate conchideau: „Te invidiez că eşti liberă!”.



Liberă? Păi adicătelea cum vine asta? Voi sunteţi la închisoare sau...?

Ideea e destul de simplă. Nu te măriţi de plictiseală, nici de singurătate. Nu te măriţi pentru că te-a apucat chemarea uterului şi vrei copil, nu te măriţi pentru că aşa trebuie, aşa zice lumea, e timpul, îţi trece vremea. Nu te rogi de bărbat să te ia de nevastă, nu devii o penibilă disperată care cerşeşte verighetă. Decât să te măriţi din unul din motivele enumerate mai sus, mai bine stai potolită şi te apuci de croşetat. E o afacere mai bună. Te măriţi când găseşti bărbatul potrivit, când iubeşti matur şi profund, nu frugal. Când simţi că Dumnezeu şi-a pus mâna pe creştetele voastre şi v-a legat. Nu când simţi fluturi şi bezele, ca o adolescentă disperată. 

Cunosc femei care n-au avut răbdare, s-au minţit singure că omul cu care erau e cel potrivit, s-au luat după gura lumii şi, după o nuntă ca-n poveşti, au dat de realitatea ca-n filme. De groază. Şi e dureros să divorţezi la nici 2 ani de la nuntă.

Cu măritatul nu e de joacă, nici de glumă. E o ruletă rusească, o horă la care joci legat la ochi, o loterie. Dacă-i miere sau fiere, depinde de voi. Şi de cum îşi pune Dumnezeu mila, pentru că, până la urmă, dacă nu există binecuvântare divină, totul e în zadar.


Aşadar, mai uşor cu criza măritatului. Bucuraţi-vă de momentele astea magice, când nu trebuie să spălaţi chiloţii partenerului, să vă treziţi mai devreme ca să-i faceţi micul dejun, când sunteţi libere să mergeţi unde vreţi fără să daţi socoteală. Bucuraţi-vă că încă purtaţi numele tatălui vostru.

 
Răbdare, răbdare, răbdare. Vom avea destul timp să fim doamne. Cu verighetă şi bărbatul potrivit alături. Acum să ne bucurăm.

Cu drag,

d

joi, 18 iulie 2013

Pupă-mă, Fănică! Pupă-mă cu foc în văzul lumii! Yikes!



El şi ea. Ziua în amiaza mare, într-un magazin aglomerat, de haine. Se opresc între rafturi, se privesc într-un fel, ea aruncă geanta, el aruncă inhibiţiile, o prinde de mijloc şi dă-i, tată! Sărutat pasional, franţuzesc să-i zicem, cu mâini obraznice pe sub maiou. Maioul ei. Un puşti de vreo 4 ani se zgâieşte la ei, maică-sa îi pune mâinile la ochi şi-l smuceşte cât colo. Eu cu umeraşele. Prind faza din zbor. Am impresia că mă uit la Titanic, varianta soft-porn.

La restaurant, ziua unui prieten. Multe figuri familiare, şi-n faţa mea, un cuplu nou. Mâncăm. Furculiţele şi cuţitele clincăne la unison, e destul de linişte, am impresia că ne era tuturor cam foame. Nouă de aperitivele cu pateu şi telemea, lor unul de altul. „Te iubesc, pisicuţa mea!”, „Şi eu pe tine, muţunache!” şi încep să se plescăie unul pe celălalt,  să se molfăie şi să scoată sunete bizare, de nevăstuici în călduri. Şi-atunci mi-a picat dumicatul din furculiţă, şi pofta mea de mâncare s-a dus inimii de suflet. Ca să zic romantic.

Mergem în vizită la prietenii noştri. Se iubesc sincer de câţiva ani, au de gând să se căsătorească în curând, mişto cuplu, ce să mai! Stăm pe canapea şi depănăm amintiri, plus mici bârfe, ca să condimentăm discuţia. La un moment dat, eu vorbesc cu ei, ei nu mai vorbesc cu mine. S-au pierdut voit unul în gura celuilalt, probabil într-o încercare sportivă de a-şi măsura valul palatin cu limba partenerului. Ptiu, Sfinte Sisoe, din unghiul asta pot să jur că el are un premolar devitalizat, iar ea amigdalele mărite!



Bun. Iubirea e frumoasă. Pasiunea este condimentul de bază, iar manifestările tandre sunt alchimia. E minunat! Breeee, dar la tine acasă, în dormitor, după o uşă închisă, în intimitate, tu şi el, tu şi ea. Atât! De ce e nevoie de sărutări aproape obscene, de gesturi ce îi fac pe ceilalţi să se ruşineze, în public? Dacă vă plac spectatorii, vă invit să vă desfăşuraţi pe scenă, la circul Globus!

Dragostea e un sentiment atât de intim, încât te transformă într-un egoist! Nu-ţi doreşti ca vreun ochi străin să desacralizeze ritualul sărutului, al mângâierii, al iubirii dintre tine şi persoana care îţi ţine inima în palmă. Personal, consider că nu e nimic cool sau sexy să participe alţi oameni, fără voia lor săracii, la refularea hormonală a unui cuplu încins bine. E penibil şi ruşinos, iar gesturile exagerate de tandreţe în public îmi repugnă.

Iar atunci când sunteţi înconjuraţi de alţi oameni, iar sufletul îţi spune că-l vrei pe cel de lângă tine, ia-l de mână. Nu e nimic mai intens.



Cu drag,

d


luni, 15 iulie 2013

Femeia e rea. De ce? Pentru că aşa vrea ea!




Am o stare d-aia când n-am chef să fiu finuţă în limbaj, când nu văd pisoiaşi roz înaripaţi, nici cupcakes, nici dantelă. Sunt într-un moment în care mă întreb: de ce-s rele muierile? Adică femeile, gagicile, Evele, fabuloasele făpturi cu sutien. Mi-am dat seama că femeile sunt mult mai ale naibii decât bărbaţii, mai invidioase, rele de gură şi păcătoase în gânduri.

Că nu sunt o simpatică, ştiu. Mie nu-mi place să râd ca idioata, aşa, că trebuie, să fac frumos când n-am chef să fac frumos, să împart LIKE cu găleata pe Facebook doar ca să sară şi Marghioala înapoi cu unul, să dea bine „la fani”, nu-mi stă în caracter să fac complimente când nu e cazul, să pup dosuri şi papuci „ca să-mi fie bine mai târziu”, să mă pisicesc penibil şi să mă prefac că-mi place de tine când nu. Deloc.

Dar, pe cuvânt, sunt un om bun, iar asta nu-i meritul meu nici măcar 1%. Dumnezeu Drăguţul, cum a vrut El a făcut, plus nişte părinţi frumoşi, care m-au crescut în armonie şi mi-au cimentat în creier şi-n suflet respect şi bun simţ. Şi m-au învăţat lecţia iertării. Grea lecţie, pe care o repet zi de zi, şi niciodată nu-mi iese perfect.

Dar văd în jur şi întâlnesc, tot mai des, din păcate, femei rele. Băi, băiatule!

Avem următoarele categorii:

Femeia urâtă (Doamne, iartă-mă!) care desfiinţează orice fiinţă purtătoare de uter care-i mai răsărită ca ea, indiferent dacă are fundul mai mic, celulită mai puţină sau părul mai des. Astea mai puţin decorative, ca să zicem aşa, le alintă pe restul cu drăgăstosul apelativ „proasto!”. Ele, pentru că na, nu le-a dat Dumnezeu frumuseţe fizică, iar colegii le puneau porecle jignitoare, s-au refugiat în cărţi şi-n şcoală, şi atunci se cred rasa superioară. Şi-s ironice, caterincoase, pontoase şi ascuţite la minte, postează pe Facebook poze cu biblioteci şi citate din scriitori cu nume exotice, iar suratele lor, tot alea urâţele, sar cu LIKE-urile ca puricii, în semn de susţinere şi asumare a statutului de „deştepte”. Dar, fie vorba între noi, nu toate-s aşa smart cum se dau!

Femeia frumoasă, periculoasă şi ea. Pentru că natura a înzestrat-o cu ochi mari şi bleu ca marea din Santorini, picioare interminabile, buze cărnoase şi sâni obraznici, n-a mai avut nevoie de multe diplome şi parafe de pe la secretariate de Universităţi. Femeia frumoasă mai scapă câte-un „v-a place poza mea?” sau „ar trebuii să ne vedem, pisi!” însă pe bărbaţi nu-i deranjează. Ba din contră, o fericesc c-un LIKE, peste celelalte 2000. Evident, alintul femeilor frumoase pentru restul este „nasoalo” (cu varianta tacit acceptată „nasoal-o”).

Femeia şi urâtă, şi proastă. Problema este că genul asta de femeie e pericol social, pentru că ea crede contrariul. Se vede superbă şi deosebit de inteligentă. Să nu te pui niciodată cu ea, că te face.


Femeia şi frumoasă, şi deşteaptă. Sună utopic, dar nu e. Am întâlnit multe asemenea exemplare şi m-au fascinat. Ceea ce le recomandă este modestia fantastică, faptul că nu realizează cât sunt de minunate şi la ambalaj, şi la conţinut. E o încântare să stai în preajma lor, un privilegiu. Mă întreb cum o fi să te căsătoreşti cu una din asta. Bărbat fiind, evident.

Femeia nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nu vreo frumuseţe răpitoare, nici vreun IQ de dat pe spate. Însă cu o dorinţă arzătoare de a evolua, de a învăţa, de a fi mai bună de la zi la zi. Femeia care ştie să se îmbrace în aşa fel încât să se pună în valoare şi căreia nu îi este ruşine să deschidă DEX-ul să mai înveţe nişte termeni noi. Femeia care ştie să aprecieze frumuseţea şi talentul unei surate, chiar dacă nu îi este chiar simpatică. Şi, fără falsă modestie, mă bag şi eu în categoria asta. Mulţumesc părinţilor.

Hai să fim sănătoşi şi bucuroşi! Şi să realizăm că răutatea se naşte din durere.

Cu drag,

d